facebook

Dacă îți dau 3 lei pe zi să scuipi sau 70 să muncești, tu ce alegi? (video)

photoAm văzut cu toții filmarea din Cluj Napoca a celor doi americani care au desființat turismul românesc aducând critici dure atât sistemului de transport cât și serviciilor.

Cei mai mulți nu suportă criticile și ne îndeamnă cu pumnul strâns și spume la gură să-i alungăm cu bețe pe cei care îndrăznesc să vorbească de rău de „pământul nostru dacic sfânt”.

Spre deosebire de ei, eu o să încerc să fac o analiză, sper, obiectivă a observațiilor celor doi turiști.

În primul rând, cei doi americani nu sunt niște experți în domeniul vlog-urilor de călătorii, drept dovadă că au doar câteva sute de abonați în 2 ani de existență. Dar asta nu înseamnă că n-au voie să-și dea cu părerea despre cum s-au simțit pe teritoriul României.

Clipul despre Cluj Napoca este cam al 14-lea episod dintr-o serie dedicată României și ca să ne facem o idee despre ce cred ei despre noi, ar trebui toate vizionate și nu doar un episod. Dar voi încerca să sintetizez doar acest episod, mult mediatizat.

Au spus că nu există un sistem bine implementat în transporturi prin care să se înțeleagă clar care tren/autobuz merge în direcția x și de la ce linie/platformă pleacă. Au spus despre călătoria cu trenul că a fost groaznică. Căldură insuportabilă și oameni care puțeau, nefiind aer condiționat. În plus, au pierdut timp 8 ore pentru un drum ce se poate face mult mai repede. Ajunși în cameră s-au plâns că e plin de gângănii, că patul și cearșafurile sunt murdare iar pe jos nu e curățenie.

Vi se pare că vreuna din concluziile lor de mai sus nu e sau nu ar putea fi conformă cu realitatea? Știm bine cum sunt călătoriile cu CFR-ul sau serviciile oferite la cazare, mult prea scumpe și mult prea proaste. Să înțeleg că noi putem s-o spunem da’ turiștii n-au voie să se plângă.

Totuși un lucru important ar trebui spus. În celelalte episoade filmate în București, Brașov, Bran sau Sibiu au existat și o grămadă de remarci pozitive, pe care xenofobii semidocți plini de bale naționaliste scurse din creierele de primate nu le-au observat.

Au spus, de exemplu, că avem probabil cel mai rapid internet din lume. Sau că mâncarea este excelentă. Produsele de patiserie foarte ieftine și bune. S-au îndrăgostit de „covridog”. Au spus că Brașovul e minunat, că Sibiul e foarte european sau că Bucureștiul e plin de viață în centrul vechi, unde nu găseau loc în baruri.

Toți cretinii care i-au înjurat pentru că se plângeau de serviciile oferite sunt doar putorile care preferă să urle când sunt criticate decât să pună mâna să schimbe ceva. Le place să se scalde în jeg și să se plângă non-stop, da’ dacă vine străinu’ să le spună că sunt jegoși și cerșetori sar în sus ca arși și o bagă p-aia cu „americanii să-și vadă de țara lor” și că „ei sunt mândri că sunt români”.

E clar. În loc să muncim să avem servicii profesioniste, mai bine le strigăm turiștilor că „dacă nu le place să se care dracu’ de-aici!”

Eu i-aș întreba: „Dacă v-aș da 3 lei pe zi să scuipați și înjurați sau 70 să munciți voi ce ați alege?”

Din păcate știu ce-o să răspundă: „N-ai tu bani să ne dai cât scuipat avem noi în mațe!”

2 Replies to “Dacă îți dau 3 lei pe zi să scuipi sau 70 să muncești, tu ce alegi? (video)”

  1. Dar comentariile lor de genu „Cra Cra” ca raspuns la critici ? Alea nu le-ai vazut ? Nu zice nimeni ca nu au dreptate dar enervant este modul in care le prezinta cu aerul lor de superioritate si sincer si afara e dezastru la low cost … la noi la 2 stele ai TV in camera ai baie ai ce vrei daca mergi la Paris la 2 stele ai WC la comun pe hol si de TV sa nu mai vb. Dar cand au vazut un tiganus se plangea pitipoanca ca o sa o fure nu ai vazut ca se plangeau ca e 2 dolari berea. Si ca avem unu din cele mai rapide interneturi stiam si fara sa spuna ei. Si se plangeau ca este mic liftul pai tot in Franta in suburbiile parisului nu ai loc 2 in lift…

    1. Cele mai multe nu sunt critici. Sunt atacuri și înjurături. În definitiv, cum ai fi vrut să reacționeze? Sunt doi oameni simpli. Doi țărani români cum ar fi reacționat dacă erau înjurați constant? Iar ăla nu era un țigănuș, era un aurolac. Tu dacă vezi un aurolac că se apropie de bagajele tale cum reacționezi?

Dă-i un răspuns lui Iguanas Anulează răspunsul

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *