Aceasta este o recenzie a cărţii Biblia Pierdută de Igor Bergler.

Deşi a trecut mai bine de un an de la apariţia romanului Biblia pierdută a lui Igor Bergler, abia acum am reuşit să citesc şi eu cea mai vândută carte scrisă de un autor român în ultimii 20 de ani.

Apărut la Editura Rao, romanul a depăşit în acest moment 82.000 de exemplare, ceea ce pentru o piaţă de carte slabă (dar în creştere) cum este cea a României cifra este fabuloasă.

Numerele nu sunt întâmplătoare, nu reprezintă succesul venit peste noapte ci au în spate o muncă de marketing excelentă, o idee captivantă şi un titlu foarte catchy.

În plus, Igor Bergler a acoperit o piaţă a ficţiunii în care sunt foarte puţini autori români sau prea speriaţi să patrundă, aceea a conspiraţiilor cu implicaţii mondiale, a misterelor seculare, gen ce aşa cum spuneam într-o altă recenzie de carte, a fost relansat de Dan Brown cu romanul Codul lui Da Vinci.

Tot cu Dan Brown este şi comparat Igor Bergler, deşi asemănările nu sunt deloc atât de multe precum ar părea.

E adevărat că lungimea capitolelor este foarte scurtă la ambii sau că tema şi caracterul personajului principal sunt construite pe aceleaşi tipare dar stilul de a scrie povestea şi drumul pe care merg cei doi sunt foarte diferite.

Dacă Dan Brown este direct şi simplu în relatarea acţiunilor şi a emoţiilor, Bergler are momente în care descrie cu minuţiozitate detalii foarte puţin relevante acţiunii. Avem personaje episodice despre care aflăm amănunte intime din viaţa lor, deşi ele apar în peisaj doar pentru câteva clipe.

Ştiu că există cititori care găsesc un farmec în detalii irelevante, dar pe mine mă deconectează de la acţiune şi mă fac să iau o pauză de la citit.

Cu toate astea, exceptând momentele în care acţiunea se topeşte în mii de povestioare adiacente sau în care dialogul dintre două persoane este atât de lung încât s-ar mai putea scrie o carte din discuţia lor, Biblia pierdută este un roman ce te face să vrei să îl citeşti până la capăt în primul rând datorită temei dar şi a inserţiilor istorice atât reale cât şi fictive.

Dincolo de roman însă, Igor Bergler este un deschizător de drumuri.

Ne arată că se poate trăi din scris încă de la debut chiar şi în ţara în care cei mai mulţi scriitori aleargă după pensia de la Uniunea Scriitorilor în timp ce se plâng că românii nu-i citesc, în loc să se adapteze, să înveţe cum să se marketeze sau să înţeleagă faptul că EI trebuie să ajungă la cititori şi nu invers (lucru valabil şi pentru edituri).

Iar alături de Igor Bergler sunt şi alţi debutanţi care au luat sau se pregătesc să ia cu asalt piaţa românească de carte cum a făcut-o poliţistul Marian Godină, de exemplu.

Sau cum mă aştept să o facă Ovidiu Eftimie (de la Times New Roman) cu o carte pe care o va lansa în Noiembrie la Editura Nemira (aşa cum a anunţat chiar el într-unul din episoadele ICR Podcast – ului pe care îl realizează împreună cu Dorin Lazăr).

Aşadar, tineri dornici să deveniţi scriitori, citiţi şi scrieţi pentru că viitorul sună în sfârşit bine pentru cei care s-au hotărât să se arunce în braţele ingratei lumi a literelor.