Două pentru weekend – ep. 45

Cele două recomandări de astăzi sunt un serial horror abia apărut şi un film European deosebit, din genul dramă/thriller.

The Mist (SUA – 2017) – Nota 6

Genul serialului: Horror, Dramă

Un horror clasic, destul de previzibil şi plin de clişee.

E adevărat că se bazează pe scrierile lui Stephen King dar e genul de serial pe care îl urmăreşti tocmai pentru că te aştepţi să se întâmple ce se întâmplă.

E ca atunci când revezi un film şi deşi ştii aproape fiecare detaliu, te uiţi pentru că vrei să retrăieşti emoţiile pe care ţi le oferă.

Dar, până la urmă, extrem de puţine lucruri aduc ceva nou. Cele mai multe filme şi seriale (sau cărţi) noi sunt poveşti reluate de mii de ani şi spuse un pic altfel. Aşa că nu trebuie să ne gândim că un serial lipsit de originalitate e neapărat şi foarte slab.

Subiectul e simplu dar incitant pentru iubitorii genului. O ceaţă misterioasă cuprinde un orăşel iar locuitorii, pe lângă faptul că o iau razna trebuie să se confrunte şi cu tot felul de primejdii ascunse în ceaţa respectivă.

Pentru un weekend în care ai chef de un serial horror fără prea mari pretenţii, eu zic că poţi să-l încerci.

Actori – 7

Muzică – 6

Imagine – 6.5

Scenariu – 5

————————————————————-

Brimstone (Olanda, Franţa, Germania, Suedia, Marea Britanie, SUA – 2016) – Nota 8

 

Genul filmului: Dramă, Thriller, Mister

Există 3 puncte de interes majore care fac ca acest film să fie mult mai bun decât ar putea părea la prima vedere. Guy Pierce şi Dakota Fanning cu un joc impecabil, cinematografia semnată de Rogier Stoffers şi muzica orchestrală a lui Junkie XL.

Practic înteaga atmosferă e susţinută de ei.

Filmul este un western religios dar unul aparte. Îţi dă o stare de spirit sumbră care te urmăreşte şi după ce se termină.

Nu este un horror sau o dramă clasică, este mai degrabă un film European de artă dar bine făcut. Şi aici există cadre lungi dar compozitia cadrelor nu te face să te plictiseşti. Totul e frumos filmat, şi excelent susţinut de muzică.

Recomand acest film celor care vor să se piardă într-un amalgam de stări chinuitoare, de sentimente apăsătoare, aşa cum de multe ori doar cărţile ţi le pot oferi.

Actori – 8.5

Muzică – 8.5

Imagine – 8.5

Scenariu – 7

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *