Două pentru weekend – ep. 47

Recomandările acestui weekend sunt două thrillere, unul fiind Sud-Coreean. Ambele sunt producţii din 2017 şi pot fi găsite pe Netflix.

Shimmer Lake (SUA – 2017) – Nota 7.5

Genul filmului: Thriller, Comedie

Un thriller marca Netflix, mai puţin obişnuit, în care povestea e spusă invers. Ne întoarcem zi de zi timp de o săptămână ca să aflăm de ce au avut loc nişte crime şi de ce un jaf bancar dintr-un orăşel de provincie a mers prost. Dacă vreţi, ceva gen Memento.

Pe lângă faptul că scenariul e original, filmul e de fapt o comedie. Una neagră, ce-i adevărat, dar acţiunile, jocul actorilor şi stilul în care se desfăşoară îi dau pe alocuri nişte accente comice geniale.

Sunt mulţi actori pe care i-am văzut mai mult în comedii, nu în thrillere ca de exemplu Rainn Wilson (The Office), John Michael Higgins (Great News) sau Rob Corddry (Hot Tub Time Machine).

Chiar regizorul şi scenaristul filmului Shimmer Lake, Oren Uziel a mai scris scenariul pentru comedia 22 Jump Street.

Aşadar, dacă oscilaţi între a vedea un thriller original sau o comedie mai ciudată mai bine intraţi în contul de Netflix şi urmăriţi Shimmer Lake.

Actori – 8

Muzică – 7

Imagine – 7.5

Scenariu – 8

————————————————————————

Lucid dream (Coreea de Sud – 2017) – Nota 7.5

Genul filmului: Thriller, SF

De la Sud-Coreeni avem deja seriale istorice cu audienţă mare în România. Dar nu am văzut prea multe filme din genul thriller, mai ales că acest film are şi elemente SF.

Unui jurnalist îi e răpit fiul şi după 3 ani de căutări fără reuşită realizează că ar putea afla unde este copilul, prin metode neobişnuite. Îşi accesează memoria prin tehnica “visului lucid” şi ajunge să revadă de mai multe ori momentul în care fiul a fost răpit. Iar de-aici povestea evoluează pătrunzând şi mai mult pe teren SF.

Are momente în care aduce cu Inception dar în niciun caz nu e la acelaşi nivel. Cu toate astea, filmul este decent. Deşi CGI-ul lasă de dorit pe alocuri, muzica, sunetul şi imaginea sunt excelente.

De asemenea jocul actorilor e ok iar scenariul e captivant, având şi plot-twist spre final încât te ţine aproape.

Nota mai mică de pe IMDB este probabil pentru că efectele video nu sunt la standarde hollywoodiene, dar per total este o producţie bună.

Actori – 7.5

Muzică – 8

Imagine – 7.5

Scenariu – 7.5

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *