Dintre sute de coperte (8) – Fata din tren de Paula Hawkins

Cartea lansată în 2015 şi tradusă şi la noi în acelaşi an de Ionela Chirilă pentru Editura Trei a ajuns aproape instantaneu un best-seller.

Aproape toate recenziile sunt pozitive şi te îndeamnă să citeşti romanul. Adevărul e că merită, deşi are şi părţile lui negative.

E scris la persoana 1, fapt ce ar putea deveni agasant, doar că Paula Hawkins reuşeşte să te aducă aproape de cele trei personaje feminine, ale căror vieţi sunt trăite şi povestite direct prin ochii lor.

Am putea spune că e un roman scris din interior către exterior pentru că acţiunile sunt povestite şi trăite în primul rând prin prisma emoţiilor şi abia pe urmă prin fapte.

Lumea în care se desfăşoară povestea are dimensiuni foarte mici, dinamica fiind dată nu de locurile ample, ci de gânduri, amintiri, trăiri şi speculaţii ce se întrepătrund în minţile celor trei dame.

Probabil succesul cărţii a venit exact de aici – de la construcţia aproape perfectă a personajelor pornind de la stări şi nu neaparat de la desfăşurarea unor întâmplări. De la concluziile pe care personajele le trag în urma unor acţiuni şi nu de la acţiunile în sine.

În Fata din tren nu există personaje pozitive (cu excepţia unuia secundar, aproape irelevant). În sensul că motorul care le mişcă nu are aproape niciodată un scop pozitiv. Gesturile şi trăirile lor ne arată că fac totul din ciudă, din ură, plini de vicii, fără pic de iz nobil.

Pentru atmosfera unui roman poate că e ok, dar dacă tot ce s-ar scrie de-acum încolo ar fi sub aceeaşi stare de spirit probabil am ajunge la suicid sau am prefera să ne uităm la ştirile de la ora 5 decât să citim.

Cu toate astea, thriller-ul Paulei Hawkins te ţine captiv, aşa cum spunea chiar Stephen King despre carte, iar aerul de suspans şi mister care pluteşte pe parcursul întregii poveşti te face curios şi dornic de răspunsuri.

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *