Frica de nereuşită în viaţă şi sărăcia devorează conştiinţa naţiei noastre

romani-stradaNavigând pe net, am dat peste un studiu interesant făcut acum vreun an şi ceva de Reveal Marketing Research din care am aflat care sunt fricile românilor în funcţie de categoriile de vârstă.

De exemplu, tinerii până în 35 de ani trăiesc cu spaima că nu îşi pot atinge potenţialul din cauza lipsei oportunităţilor, speriaţi fiind de faptul că nu ar putea reuşi în viaţă şi şi-ar pierde respectul celor din jur.

Cei între 36 şi 45 de ani sunt preocupaţi de hrană şi odihnă, frica principală fiind nesiguranţa zilei de mâine. Practic sunt copleşiţi de responsabilităţi, mai ales că mulţi dintre ei sunt părinţi, iar veniturile scăzute şi programul încărcat de muncă nu-i ajută să-şi satisfacă obligaţiile sau chiar nevoile de hrană sau siguranţă.

Dacă ne uităm la persoanele între 46 şi 65 de ani observăm că şi ei sunt stresaţi de partea financiară, de rate şi datorii dar şi de faptul că şi-ar putea pierde locul de muncă.

Pentru cei peste 60 de ani se mai adaugă o teamă, aceea a singurătăţii.   

Nu ştiu câţi realizează, dar concluzia acestui studiu este groaznică. Naţia română este total dată peste cap.

fricaÎn niciun caz un tânăr n-ar trebui să trăiască cu gândul că n-are niciun viitor şi sub nicio formă un bătrân n-ar trebui să se gândească dacă are ce să mănânce mâine sau nu.

Într-o societate normală, tinerii trebuie să fie optimişti, să scruteze orizonturile cu dorinţa de a-şi construi o carieră. Iubirea şi dezvoltarea trebuie să fie simbolurile puterii lor şi nu pesimismul şi frica de nerealizare.

Şi tot într-o societate sănătoasă, oamenii ajunşi la vârsta senectuţii trebuie să călătorească, să practice hobby-uri şi să se relaxeze după o viaţă de muncă dăruită societăţii şi nu să stea la cozi umilitoare la ulei şi făină împărţite de primării, cu punga de medicamente după ei.  

E foarte grav ce se întâmplă cu miezul conştiinţei noastre. Frica a pătruns în măduva sistemului şi ne devorează din interior iar noi nu mai avem reacţie. Suntem în derivă.

Dacă nu vrem să murim ca naţie în praful apatiei şi al pesimismului, atunci trebuie să începem prin a ne schimba noi înşine atitudinea, chiar dacă suntem săraci sau nemulţumiţi de viaţa noastră.

Să zâmbim şi să ne gândim la ceva frumos, ceva ce ne place. Să încercăm, pe cât posibil, să uităm cuvinte ca “sărăcie”, “boală”, “datorii”, “accidente”.

Să încercăm să ne simţim bine şi chiar să schimbăm ceva la locul de muncă, chiar dacă ni se pare plictisitor sau extrem de greu.

Să-i sunăm pe cei pe care-i iubim chiar acum, fără niciun motiv, doar ca să le auzim vocea. Chiar dacă lor li s-ar părea stupid.

Şi nu în ultimul rând, să ne imaginăm că ne simţim acum ca la primul răsărit de soare de după o iarnă lungă şi friguroasă.

Vrem să ne recăpătăm demnitatea şi speranţa?

Ştiu că sună a motivaţională ieftină, dar trebuie să pornim de undeva.

frica4-adbGhandi spunea că “Duşmanul este frica. Noi credem că e ura, dar este frica”.

Cu ajutorul imaginaţiei, să forţăm schimbarea mentalităţii. Şi să începem chiar acum. Pentru binele naţiei, să fim sau măcar să ne simţim nişte oameni mai buni, mai deştepţi, mai puternici, mai bogaţi.

Nu mâine, nu poimâine, nu după alegeri.

Astăzi. Aici. Acum.

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *