Nu l-am cunoscut personal pe Radu Beligan, așa cum nu l-au cunoscut cei mai mulți dintre noi. Și totuși Maestrul a făcut parte din viețile tuturor. Ca un bunic plin de povești, de la care așteptam cu nerăbdare să ne mai poarte cu vorba lui prin visul unei nopți de vară, ca un vecin pe care chiar și bădăranii îl respectau, ca un înțelept pe care îl admiram chiar și atunci când tăcea, pentru că liniștea lui ne învăța care e rețeta fericirii.

Un artist care a debutat în perioada interbelică, a jucat și pe timp de război dar și de pace și ne-a hrănit cu speranță dar și cu bucurie atât în vremurile de-atunci, în care seceta gândirii ne veștejea câmpia libertății de idei dar și în vremurile de-acum, în care iluzia pare că-i singurul adevăr.

Deși sunt multe voci care-l contestă chiar și astăzi, după ce a părăsit deja scena de teatru a luptelor absurde, Maestrul Radu Beligan, indiferent de alegerile politice, a fost și rămâne cel care a exprimat cel mai bine sufletul caragialesc al națiunii noastre.

Din păcate, de astăzi, Radu Beligan s-a retras din activitate și nu va mai continua să fie cel mai longeviv actor din lume în activitate pe o scenă de teatru.

Din fericire, însă, de astăzi Radu Beligan se alătură marilor spirite ce formează esența neamului românesc. De astăzi, Radu Beligan nu mai este doar actorul ce aparține scenei ci este spiritul nemuritor ce arde veșnic în fiecare dintre noi toți cei care simțim românește.

Cu plecăciune, îți multumim, Maestre!