Sentimentul care roade viața românilor

authentic-romania
sursa www.romaniatourism.com

Noi, românii, suntem diferiți. Am auzit asta de mii de ori și probabil e și adevărat într-o oarecare măsură. Avem gusturi diferite față de alte zone ale lumii, ne îmbrăcăm altfel, idei și idealuri diferite ne zboară printre gânduri, așa cum e și normal pentru că am fost crescuți altfel. Dar există un lucru care ne definește ca nație și e posibil ca asta să ne facă unici. Aproape toți suntem conduși de același sentiment care ne roade viețile dar care e bine camuflat în străfundurile conștiinței naționale.

Nu banii, iubirea sau fericirea ne călăuzesc viețile.

Suntem hrăniți cu ideea că banii sau bogățiile și dorința de a avea sunt motorul care ne face să ne urnim de pe scaune. Nu e deloc așa. De fapt sunt mult mai puțini români decât s-ar crede care trăiesc zilnic cu ideea obsedantă de a se îmbogăți și pentru care nimic altceva nu contează. banknote-15628_960_720Dacă stăm să ne gândim și mai departe am putea crede că iubirea sau așa cum spune americanul în Constituția Statelor Unite „the pursuit of happiness” (căutarea fericirii) este țelul final al vieților noastre. Și totuși nu e așa. Spunem că vrem să fim fericiți dar de fapt nu acționăm pentru a atinge fericirea. Din contră, luăm toate deciziile pentru a ajunge la o altă stare emoțională. Din păcate una care ne mănâncă din interior.

O să găsim salvarea atunci când vom înțelege că gândim și acționăm fundamental greșit.

Sentimentul care definește românul este, din păcate, suferința. Mai exact plăcerea de a suferi. Suntem o nație care trăiește cu dorința de a ajunge să sufere și mai ales de a o arăta. Simțim o satisfacție inegalabilă atunci când ne victimizăm. „Doamne, câte probleme am!”, „Vai de mine cât sufăr!”, „Viața mea e atât de tristă…”.

De fapt hai să ne imaginăm că suntem dimineața în tramvai și vedem doi conaționali care se întâlnesc. „Salut. Ce mai faci, prietene?”. „Uite fac extraordinar de bine. Mă simt incredibil și o duc fantastic. Tu?”. „Și eu simt exact la fel. Viața mea e nemaipomenită și mă simt atât de fericit încât n-am cuvinte să-ți descriu!”. Dacă auzim doi români vorbind așa credem că fie vorbesc la mișto, fie sunt drogați, fie tocmai au câștigat la loto. De fapt o discuție ce ne-ar părea normală ar fi: „Salut! Ce mai faci, prietene?”. „Uite sunt nervos că nu mi-au dat ăștia banii și aseară m-am mai certat și cu proasta aia de nevastă-mea. Tu?”. „Eu mă duc să fac scandal la ăștia de la lumină că prea mi-a venit factura mare!”

foamea
sursa www.brasovultau.ro

Noi nu credem cu adevărat în fericire așa cum e ea definită. Pentru noi sentimentul care ne dă întotdeauna o stare de bine și de siguranță este bucuria de a suferi. Trăim pentru a ne plânge iar asta curge atât de adânc în sângele nației încât dacă cineva ne întinde o mână de ajutor ne gândim că vrea să profite de noi. Nici nu ajunge să ne ajute că noi deja găsim scuze să ne victimizăm. Probabil am spune că ar fi mai ok dacă asta s-ar întâmpla doar printre românii săraci. Dar dacă îl întrebi pe unul cu bani cum e viața lui o să-ți răspundă la fel. „Am bani, da’ eu muncesc de zece ori mai mult ca alții. Plus că statu’ mă taxează în draci și anafu’ mă persecută!”

Întrebarea e: ce-i de făcut? De fapt, mai bine zis: mai e ceva de făcut? Se mai poate schimba gândirea românului încât să ajungă și el într-o zi să trăiască fără a fi dependent de victimizare? Oare va înțelege că gândirea asta fundamental greșită ne-a adus nația într-o stare jalnică? Mi-e greu să cred. Probabil vom continua să tragem pe nas din prafurile ce ne vor hrăni masochismul până ne vor cădea nările. Și pe urmă ne vom plânge că nu mai avem nări.

(E ironic că și eu mă compătimesc în articolul ăsta dar culmea ironiei e că cei mai mulți români care îl vor citi vor spune „Da, bă, așa e, suntem vai mama noastră…”)

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *