Mica plăcere a unui mare domn

de Maximilian Șaman

Făcuseră sex pe plajă în seara precedentă. Katia îl cunoscuse pe Matei pe Tinder cu vreo săptămână în urmă. Așa îi spusese că-l cheamă sau așa i se păruse. Puțin conta; fiind un nume în vogă printre mămicile corporatist-felaționiste ori simple casiere la Carrefour ale începutului de secol, erau șanse mari ca necunoscutul cu care și-o trăsese după câteva ore și-o duzină de mesaje cu tâlc să se numească astfel. Suntem în 2021, ducă-se dracului conveniențele sociale de pe vremea bunicii, își zisese în gând Katia atunci când acceptase să meargă la el acasă. Netflix and chill stuff. Avea dificultăți în a pronunța cum se cuvine acest cuvânt – conivență, convenință, sau cum dracului i-o fi zicând –, dar înțelegea conceptul din spatele lui și-l detesta.

La cei 15 ani ai săi, era foarte dezvoltată și dezinvoltă, iar de ceva vreme, sub strălucita îndrumare a mentoresei Grisina Câh, la mare căutare pe YouTube, hotărâse să-și pună fizicul în valoare. Atrăgea priviri languroase, insistente pe stradă și o puzderie de mesaje stângace și banale în online, iar asta îi dădea și mai multă încredere în noul ei mod de a fi.

Locuia cu bunica ei în Constanța, pe strada Călărașilor, într-o casă de epocă. Părinții fiindu-i plecați la muncă în Anglia, iar a bătrână – ocupată cu teoriile conspiraționist-soroșiste de pe Antena 3 și România TV, tânăra Katia trebui să se autoeduce, așa că își alese drept modele niște tanti pragmatice, bine întreținute și cu botul inflamat care se ocupă cu pregătirea viitoarei ginți feminine pe platformele sociale.

Viața intimă și-o începuse cu doi ani mai înainte, iar de atunci devenise pe zi ce trece mai conștientă de puterea pe care o are, mai încrezătoare în atuurile sale și mult mai dornică de a experimenta chestii. Se machia strident, astfel că, din depărtare, nu puteai spune cu exactitate dacă fusese caftită de peștele ei ori dacă, pur și simplu, exagerase cu fardul ăla mov și ieftin. Decolteul mai că nu-i ascundea decât sfârcurile, iar flăcăii care-i roiau prin preajmă îi erau foarte recunoscători pentru faptul de a-și etala nurii cu atâta nonșalanță. În era ecranelor, nimeni nu mai are timpul ori resursele necesare pentru a-și întrebuința imaginația. Katia era, carevasăzică, o fată a lumii în care trăia. Pe Tinder, pe Instagram ori pe Messenger i se scria cu lăcomie, însă ea răspundea cu parcimonie. La cei mai mulți le dădea seen, pe unii nici măcar nu-i citea.

Matei îi atrăsese atenția prin replicile ieșite din tipare și prin încrederea debordantă în sine pe care o afișa. Pe lângă asta, era lucrat la sală, epilat și bărbierit proaspăt și îmbrăcat potrivit uzanțelor mondene. Fusese cam brutal în timpul actului și părea să o trateze ca pe o simplă bucată de carne. Cu toate acestea, era ceva deosebit de atractiv în această atitudine. Se comportă ca un bărbat adevărat, gândi Katia, m-am săturat de băieței triști și sensibili. După partida de Netflix and chill, Matei îi propuse să plece împreună în Vamă, pe weekend. Fu de acord, deoarece tânărul avea un X5 și multe intenții bune pe bune.

Ajunseră în Vamă sâmbătă după-amiază, apoi își instalară cortul pe plajă undeva înspre 2 Mai. Sfârșit de mai, frumusețea agrestă a macilor, declivitatea țărmului și vuietul molcom al valurilor îi îndemna la contemplare. Însă nu era timp de asta, Matei adormise după două finalizări orale și trei beri, iar Katia era cuprinsă de febra story-urilor.

El se trezi după câteva ore, se sărutară îndelung, își schimbă fiecare statusurile, apoi se hotărâră să dea o tură de-a lungul mării până spre granița cu Bulgaria. Își petrecură restul serii în Extirpat. Se întoarseră la cort după miezul nopții. Matei nu mai era în stare de multe, însă Katia știa ce-i place și unde să insiste cu limba, așa că-l ajută bucuroasă. Deși avea puțin peste 20 de ani, Matei o privea cu gratitudinea dezabuzată a lui Michel Renault din Platforma lui Houellebecq, încurajând-o părintește în vreme ce-i mângâia cu blagocestivie părul și îi coordona ritmul cu mâna.

Adormiră lipiți strâns unul de celălalt. Era în jur de șapte dimineața, Matei se trezise deja de mai bine de o jumătate de oră. Se plimbase nervos prin preajma cortului, fumând țigară după țigară. Se duse, într-un sfârșit, s-o trezească pe Katia:

-Ascultă, eu trebuie să plec. Poate ne mai auzim.

-Cum, unde, de ce? întrebă Katia buimacă.

-Am o urgență, nu te pot lua cu mine. Sorry!

Tânărul își strânse cortul și restul de lucruri și plecă grăbit. Katia nu știa cum să reacționeze și ce să zică. Rămăsese speechless, cum ar fi zis tanti Câh. Începu să meargă pe plajă fără a se mai gândi la ceva anume. Din 2 Mai intră pe drumul principal și continuă astfel până în Mangalia. Era epuizată deja, și nu era nici măcar ora zece. Își luă o cafea mare, apoi se îndreptă spre faleză. Se așeză pe o bancă, după care începu să-și verifice like-urile și să-și citească mesajele cu aviditate. Briza îi unduia părul cu un murmur tainic. La un moment dat, lângă ea se puse un domn pe la vreo 40 de ani, bărbos, cu părul mare, cleios, și cu ochelari. La o primă vedere, acesta era complet neatrăgător pentru o fată ca ea, însă îmbrăcat cu gust, cu o stăpânire de sine remarcabilă și un fel de a fi și de a vorbi care îi suscită rapid interesul.

-Domnișoară, te văd deconcertată, se pare că ai avut o noapte tumultuoasă, o abordă el șăgalnic.

-Nu înțeleg, îi răspunse Katia zâmbind ușor cu o timiditate surprinzătoare, redescoperită. Bărbatul avea o privire puternică și pătrunzătoare care-i cerea supunere necondiționată.

-Hevdomad, încântat. La vârsta pe care o ai acum nici eu nu înțelegeam multe. Mă gândeam că ai putea veni să bem un cocktail împreună, pe urmă poți să te odihnești puțin, pari foarte obosită. Te asigur că vei avea parte de o experiență indimenticabilă.

Katia nu dormise suficient, iar confortul răcoros al unor așternuturi curate și al unei saltele ortopedice (Hevdomad o asigurase în acest sens) îi surâse, așa că acceptă. Ajunși la el acasă, Hevdomad o servi cu o piña colada realizată cu măiestrie, iar după ce termină de băut o încurajă să facă un duș și îi arătă patul parcă special pregătit.

-Să-ți tragi puțin sufletul, domnișoară, îi zise Hevdomad cu vocea lui domoală și răgușită, eu voi comanda ceva de mâncare pentru când te vei fi trezit.

Intră la duș. Printre șiroaiele de apă care-i brăzdau fruntea i se păru că aude un paștele mă-tii de curvă, o să înghiți de n-o să poți duce. Opri apa. Din bucătărie nu se auzea însă decât un jazz molcom. Își termină dușul și se simți dintr-o dată foarte somnoroasă. Se puse în pat și adormi aproape instantaneu.

Se trezi târziu. În încăpere domnea un întuneric aproape complet. Oare cât să fi dormit, se întrebă Katia. Atenția îi fu însă brusc distrasă de banda adezivă pe care o simți împrejurul buzelor, apoi de legăturile pe care le avea la mâini și la picioare. Pesemne că ceva cringey i se întâmplase. Se schimonosi toată  într-o încordare suprafirească, încercând să-și îndepărteze banda care-i astupa gura. Parcă avea o crustă pe unul dintre obraji. Umerii o dureau îngrozitor. Apoi, realiză că abdomenul îi era umed și ceva cald și urât mirositor băltea pe el. Efectiv – dafuq! –, cineva borâse pe ea. Mai că putea distinge, cu ochii ei felini, cu ochii ăia mari, cu ochii ăia verzi, bucățelele de salam și măsline din ceea ce fusese o capricciosa. Din bucătărie se auzea în continuare radioul. Vocea crainicului spunea în răstimpuri Couleurs Jazz Radio – Todos los colores del jazz cu un accent sefard. Pescărușii se tânguiau cu obstinație în depărtări.

Oare ce-o vrea să facă psihopatul ăsta cu mine, se întrebă Katia. Nimic, îi răspunse cineva hohotind din camera alăturată, de parcă își lipise de-o veșnicie urechea de ușă și aștepta un moment prielnic pentru a-i curma fetei fluxul gândirii. Nimic ești tu. I se păruse, era tot radioul. Ațipi din nou, toropită de zăpușeala din încăpere. Se trezi brusc la auzul unor pași grei care se apropiau. Ușa se deschise cu un geamăt prelung, chinuitor, ca strigătul lubric și înăbușit al unei hierodule contemporane: spectrul unui bărbat se ivea cu o lentoare insuportabilă. Hevdomad aprinse lumina.

-Mă bucur să văd că te-ai trezit, exclamă el cu o vioiciune de nepătruns. Avea în mână o tavă pe care se aflau un pahar de apă și o farfurie cu o porție zdravănă de bulz aburind.

-Așa-i că miroase bine? chicoti el. Știi, fetele ca tine îmi provoacă o greață viscerală și vreau să înțelegi pe deplin acest lucru. Vei rămâne legată așa până vei crăpa: de sete, de foame, de plictiseală, de aprindere la plămâni. Cauza morții tale e irelevantă pentru mine. Important e să mori încet, să mori greu. Un alt aspect care contează e legat de numărul meselor pe care le voi regurgita pe abdomenul tău. Ai o mare șansă, domnișoară. Katiușa, nici nu știi cât de norocoasă începi să fii: eu nu mănânc dimineața, declamă Hevodmad cu un aer doctoral. Așa că nu te voi vizita decât de două ori pe zi. S-a uscat împuțiciunea aia pe tine, nu-i așa? întrebă el cu un glas marcat de compătimire, reliefând blândețea sufletească a unei mame, și arătând cu o mișcare a capului către resturile de pizza care zăceau împrejurul buricului adolescentei. Ador să vomit în zona aceea, mai ales pe fetele care umblă așa golașe ca tine. Îi făcu complice cu ochiul.

Revenind la treburi mai serioase, preconizez că, fără apă și mâncare, în patru-cinci zile te vei curăța. Asta sau… și bărbatul începu să râdă sardonic. Domnișoară, pentru tine pot să fac o excepție. Am niște compot de vișine știi tu ce în cămară, îl pot bea dimineața, iar cu un vomitiv bun ți-l pot da ție bouche-à-bouche într-o formă aproape nealterată. Te asigur că e deosebit de hidratant. Ce spui, nu-i așa că te încântă mărinimia mea?

Katia îl privea cu niște ochi în care scânteiau ura și revolta (cu toate că Hevodmad ne-ar fi contrazis: nu, dom’le, sunt ochi goi, de vacă placidă care paște pe asfalt, văd perna prin ei, ce Dumnezeu!). Se încordă la maximum, inspiră adânc și, cuprinsă de un puseu argotic nebănuit, începu o tiradă de înjurături nerepetate și irepetabile de care numai un fost primar general al Capitalei ar fi fost în stare. Continuă așa preț de vreo zece minute. Cu toate că Hevdomad nu distingea clar invectivele, ci doar niște mormăieli asfixiate, o privea fascinat, înmărmurit, amuțit de o voluptate maladivă.

-Sunt de-a dreptul uimit, domnișoară, nu mă așteptam ca la o vârstă atât de fragedă să stăpânești atât de bine arta suduitului. Într-adevăr, limba e cel mai spectaculos și imprevizibil mădular al omului. Păstrează-ți energia, însă, o mustră el. Acordul tău nu este necesar. Te voi hrăni forțat. Dimineața, la prânz și seara. Acum realizez câtă risipă am făcut, revărsându-mi simțămintele abisale pe burta dumitale în loc să te las să practici plăcerea deglutiției. Casa este izolată fonic, îmi permit să-ți eliberez gura preț de câteva minute pentru a te hrăni. Bulzul ăsta e gras, scabros de gras, o să-mi cadă greu. Nu te văd deloc bine, draga mea. Se așeză la masa de stejar masiv din colțul încăperii și începu să mănânce tacticos, privind-o fără întrerupere, cu un zâmbet onctuos și disprețuitor pe buze.

-Domnișoară, vei trăi în Ziua cârtiței de acum înainte. Îți voi acorda, totuși, unele concesii. Ce ketchup preferi la pizza de mâine, dulce sau picant? Katia îi răspunse cu niște scânceli agonizante de babă posedată care se învârtea ca o elice pe jos odinioară (noul Curvalact de țară – prea bun, prea ca la țară, ar fi adăugat Hevdomad dacă ar fi narat aceste evenimente) prin fostul nou studio al OTV. My bad, măi dragă. Nu te-am dezlegat la gură. Ai puțintică răbdare. Hevodmad își termină pe îndelete cina, își luă vomitivul, se așeză picior peste picior și începu să fumeze dintr-un trabuc cu aer absent. Îl stinse după câteva minute și, simțind că a sosit clipa cea mare, năvăli peste ea, îi țintui umerii cu genunchii și îi dezlipi violent banda adezivă de la gură cu o mână, în vreme ce cu cealaltă mână o ținea strâns de mandibulă, schimonosindu-i gura în încercarea lui de a i-o ține deschisă.

-Vorbește, femeie, domnul tău ascultă. Katia, cu un ultim efort de nesupunere, încercă să-l scuipe. Nu reuși, spre satisfacția de nedescris a lui Hevdomad. Bărbatul se feri, apoi avu niște contracții abdominale puternice și dădu semne evidente că e gata să vomite. Cu mâna rămasă liberă gesticulă teatral prin aer cum că nu mai e mult, apoi subit se aplecă spre ea și vărsă. Voma se împrăștia pe fața fetei caldă și păstoasă ca o balegă proaspătă. Primul val, al doilea val, al treilea val. Hevdomad era înnebunit de plăcere, juisa cu niște grimase orgasmatice întipărite pe chip, în timp ce Katia urla cu o groază de moarte. Vocea ei se asemuia cu grohăitul sfâșietor, din ce în ce mai înfundat și mai stins al unui porc înjunghiat a cărui trahee se umple năvalnic de-un sânge gros și negru.