Ce mult își dorise păpușica… Venus McFlytrap din colecția Coffin Bean. Cum îmi arăta ea toate modelele de Monster High pe Vinted, mirându-se de fiecare dată de prețul exorbitant.
– 350 de lei!? Nici măcar nu are aripile incluse.
M-a înnebunit vreo jumătate de an. Nu voiam în ruptul capului să dau atâția bani pe o jucărie, doar nu mai eram copii. N-ai fi zis asta dacă ai fi văzut-o, totuși. Încă i se cerea buletinul la supermarket când cumpăra țigări sau când mergeam din când în când la câte un film horror la cinema. Mamă, ce se mai enerva… de parcă ochii ăia migdalați, de câine plouat, tenul fără riduri și energia ei ludică, în general, nu ar fi putut face pe oricine să creadă că e încă minoră. Era un adult de 9 ani, după cum îi plăcea chiar ei să spună. Ferească sfântu’, dacă rămâneam acasă în ziua aia când am decis să ne întâlnim după o singură conversație pe Tinder, nu mai ajungeam în situația asta. Am trăit vreo trei vieți cu femeiușca asta blândă, care mușcă tare. În cele din urmă, i-am cumpărat nenorocirea de păpușă, dar ghici ce? Era fix ziua în care și ea voia să-mi ofere un cadou: despărțirea.
– Anisia, ce-i în capu’ tău? De unde și până unde, cum să ne despărțim?
Mă cuprinsese o furie de taur de coridă, îmi tremura mâna pe ambalaj de-mi venea să arunc cu Venus McFlytrap cât colo. Să o arunc pe geam și să văd ochii iubitei mele umplându-se de lacrimi, plonjând după ea de la etajul trei. În acel moment, m-ar fi încântat foarte tare scena. Economisisem bani două luni ca să-i cumpăr porcăria și uite cum mă răsplătea pentru asta.
– Andrei, lucrurile nu mai funcționează de multă vreme între noi. De data asta sunt hotărâtă, mi-am făcut deja bagajele.
Abia atunci am văzut trollerul mare din spatele ei și câteva pungi de supermarket în care își trântise boarfele.
– O să trimit pe cineva după cărți și ce mai e prin birou.
Nici măcar nu se uita la mine când vorbea. Fierbeam de nervi, dar nu puteam spune nimic. Trei ani petrecuți împreună, locuind împreună, dormind împreună… Toate momentele când am ales să fiu blând în loc să țip la ea, să nu mai plângă naiba odată din fiște ce, să nu se mai taie pe mâini, să nu se mai vopsească în toate culorile curcubeului și să lase dracu’ grupu’ ăla de prieteni toxici pe care îi avea la facultate. Se înscrisese la al doilea master fiindcă nu avea nimic altceva mai bun de făcut. Așa e când te combini cu o răsfățată, una pe care părinții au învățat-o că nefericirea se repară cu lucruri materiale, fără ca ea să ridice un deget. Lipsa ei de recunoștință îmi urca tot sângele la cap și eram cât pe ce să izbucnesc, dar mi-a venit altă idee.
– Bine, Anisia, dacă așa consideri tu. Du-te liniștită.
Am reușit să spun asta pe un ton calm, controlat, deși dacă m-ar fi privit în ochi ar fi văzut în continuare flăcările iadului. Simțeam cum îmi ard, însă planul care mi se forma în minte mă consola. Nu voiam să o las să-mi citească nimic pe față. Într-un final, m-a privit, în timp ce-și târa trollerul și toate cele pe lângă mine spre ușă. Am văzut frica din ochii ei, pe care o mai văzusem și altă dată când îmi pierdusem cumpătul, dar acum părea golită de orice intensitate. Voia să mă lase în urmă de parcă nu însemnasem nimic.
După ce a plecat, am fugit în dormitor, unde își ținea lumânările parfumate, salvia, bețișoarele și cărțile de tarot. Ăsta e jobul ei, vezi Doamne, oferea citiri plătite pe internet și uneori făcea mai mulți bani decât mine într-o lună. Acum altarul improvizat pe comodă era gol. Nu credeam nimic din toate prostiile astea până într-o zi când am surprins-o făcând un fel de vrajă.
– Ce naiba faci acolo? am întrebat-o și ea a tresărit.
Avea în față două lumânări aprinse cu un fir între ele care ardea din mijloc.
Oricât am urlat, am acuzat-o că vrea să îmi ascundă lucruri, nu mi-a spus despre ce era vorba. Era un lovespell? Era un blestem? Naiba știe cu nebunele din ziua de azi. Totuși, la scurt timp după, certurile noastre au încetat. A urmat o perioadă în care nervii mei hibernau, brusc nu mă mai enerva nimic din ce făcea; nici când își lăsa șosetele murdare lângă pat, nici când uita lingurița de cafea pe blatul din bucătărie, formând o pată maronie. Mi-am zis că sigur avea legătură cu farmecele ei. Ba chiar, pentru scurt timp, am fost recunoscător că avea preocupările astea bizare, fiindcă nu-mi plăcea nici mie să ard de mânie în fiecare zi. Cu toate astea, nu m-aș fi despărțit niciodată de ea. Îmi plăcea părul ei moale, respirația ei dulce când dormea pe pieptul meu, mâinile alea mici care îmi strângeau spatele, lăsând uneori zgârieturi care mă usturau a doua zi. Îmi plăcea mirosul ei și tonul mic pe care îmi răspundea uneori, în special când voia ceva de la mine, cum ar fi să ieșim să ne plimbăm sau să mergem la cumpărături împreună. Nu-mi plăcea să fac nimic din toate astea, dar în cele din urmă mă convingea.
– Of, Anisia, am zis cu voce tare, trăgând de unul dintre sertarele comodei.
„Bingo!” Mai erau încă niște lumânări ascunse acolo și o sticluță de ulei esențial pentru difuzorul de arome pe care-l țineam pe noptieră. Ce mă mai irita mirosul ăla înțepător de patchouli, dar ea zicea că nu poate să adoarmă altfel.
– E timpul să simți și tu ce am simțit eu.
Scot păpușa din ambalaj și mă uit la fața ei verde, grotescă. Părul mov cu șuvițe neon îi ajunge până la fund și în picioare are încălțările alea interșanjabile pe care le au toate păpușile din colecția asta. Urăsc cât mi-a împuiat capul cu Monster High al ei! Și, mai ales, cât de mult își dorea în mod specific această păpușă îmbrăcată ca fetele alea din liceu trimise acasă de directoare pentru ținută indecentă. Aprind o lumânare tip pastilă cu bricheta din buzunar și privesc câteva secunde flacăra în lumina apusului de iarnă.
– Ea este Anisia, îi zic flăcării, ținând-o pe Venus deasupra ei.
Lent, îi cobor firele de păr încâlcit înspre lumânare.
– Ea este Anisia și trebuie să plătească pentru ce a făcut, zic și mai tare.
Părul de plastic începe să sfârâie. Mă cuprinde o căldură interioară imensă, o satisfacție cum n-am mai simțit de când am găsit portofelul unei babe pe aleea din spatele blocului. O cunoșteam din vedere, așa că m-am îndurat de ea și i-am lăsat actele în pace, dar am luat cei o mie de lei și m-am dus la bar după. Am făcut cinste tuturor prietenilor, a fost o noapte bestială.
Mirosul de plastic ars începe să inunde camera. Nu am pregătit nicio găleată cu apă în care să arunc rămășițele după ce va fi ars integral, dar simt că nu mă pot mișca. Închid ochii o secundă, inhalez fumul și simt cum mi se urcă la cap, mult mai blând și mai liniștitor decât furia dinainte.
O văd pe adevărata Anisie mergând pe stradă, cu trollerul și pungile. O văd căzând deodată în genunchi, ducându-și mâinile la cap de parcă ar fi cuprins-o insolația. Oamenii trec nepăsători pe lângă ea, de parcă nici nu ar fi reală. Își apropie din ce în ce mai tare capul de asfalt, iar țeasta începe să-i fumege. În curând, bucăți de piele capătă irizații roșii, ca magma vulcanică. Hainele încep să-i ia foc de nicăieri, începând de la UGG-urile alea hidoase în care plecase de acasă. În curând, flacăra urcă prin blugi până la zona genitală și nu mai știe dacă să își protejeze ochii sau vaginul. Vaginul ăla ca o gaură neagră care mi-a șters de atâtea ori gândurile până n-am mai știut cine sunt. Am urât-o pentru senzația aia, dar nu mă puteam abține. Intrarea în iad e printre picioarele femeilor, asta e cert. În curând, focul îi ajunge în gât și începe să se înece. De printre buzele crăpate îi curg firicele de sânge care se iau la întrecere cu cele din ochi. Ce-mi place să o văd astfel mistuită, neajutorată, ca un copil care cerșește pe străzi din naștere. Ultima scenă e fața ei desfigurată privind implorator în sus, înspre mine, Dumnezeul ei, care a părăsit-o. Ar fi trebuit să știe mai bine de atât, mai ales că își scrisese licența pe lucrările lui Nietzsche.
*
– Un tânăr a fost descoperit fără viață în apartamentul său de la etajul al treilea al unui bloc din capitală. Flăcările s-au extins cauzând daune considerabile vecinilor, dar nici o altă persoană nu a fost rănită în acest teribil accident casnic. Pompierii spun că focul ar fi pornit de la o lumânare uitată aprinsă. Cu această ocazie, vă reamintim importanța verificării…
Anisia stinge televizorul din casa părinților ei. E trecut de miezul nopții și nimerise întâmplător o reluare a știrilor de peste zi. Recunoaște blocul din filmare, dar totul îi pare mai degrabă un film-documentar, cum se uitase și la cel despre Cernobîl. Bâjbâie prin întuneric după cutia cu popcorn și își aruncă fără să realizeze două floricele arse în gură. Senzația îi provoacă o grimasă sinistră, dar le înghite totuși cu un pahar de apă. Pe etajera suspendată în colțul camerei urcă spre tavan două firișoare de fum gri din conul aprins de lavandă.