Putin a luat avânt în sondaje în țările membre ale UE și nu numai. Am putea crede că ăsta e rezultatul propagandei și a faptului că din când în când rusul mai iese cu declarații dure, populiste sau în care „își arată mușchii”. Dar nu. Popularitatea lui este doar efectul deciziilor greșite ale UE.

În ultimii ani, Uniunea Europeană pare că a luat multe decizii greșite. Cel puțin urmările pe termen scurt nu sunt pozitive. Când au ajutat Grecia în ultimul minut, foarte multe voci au spus că decizia nu e deloc corectă față de alte țări din UE. Când UK s-a hotărât să părăsească Uniunea Europeană s-au văzut imediat consecințele negative ale votului la nivel economic și social, cel puțin pentru britanici. Nu mai spunem de ușurința cu care migranții au fost lăsați să intre în UE, decizie ce s-a dovedit catastrofală (în anii ’90, est-europenii treceau prin chinurile iadului ca să ajungă să pună piciorul într-o țară vest-europeană…).

La fiecare pas greșit a existat însă o constantă. Supoziția că în spatele acestor decizii s-a aflat mereu același om. „Cine are de câștigat de pe urma problemelor Greciei? Putin.” „Cine se află în spatele lui Farage și al Brexit-ului? Putin.” „ Cine râde în barbă că ISIS atacă țări din UE?” Ați ghicit. Putin.

Pe lângă asta și politicienii UE încep să se ploconească în fața rusului ce a ajuns să pară mai important decât e. Nemții se gudură pe lângă „noul țar” și au din ce în ce mai multe întrevederi, parcă pregătind cu libidinozitate o alianță abominabilă, provocatoare de scârbă. In Franța, rivalii lui Hollande l-au admonestat pe Francois că nu conduce țara cu o „mână de fier ca a lui Putin”.

Din păcate, susținătorii lui Putin, fie ei politicieni sau cetățeni, uită repede. Au uitat de Ucraina. Au uitat de Crimeea. Nu mai spunem că acum Putin s-a împăcat cu dictatorul Erdogan, a zis despre Trump că e „un om sclipitor” și a amenințat Polonia și România. Cu toate astea românii care-l iubesc pe „țar” par să nu fie afectați de afirmațiile lui anti românești și, în mod paradoxal, nu i-ar deranja să moară dacă am fi atacați de ruși.

Poate că în timpurile astea confuze ar trebui să încercăm să ne păstram obiectivitatea. Să nu ne mai lăsăm orbiți de vorbe dure, mari și false sau promisiuni mincinoase. Să prețuim mai mult ce avem, chiar dacă e puțin, pentru că în cazul unei catastrofe n-am mai avea nimic.

Să nu uităm că pe timp de pace și relaxare un nebun e văzut doar ca un nebun. Când timpurile devin tulburi, însă, un nebun e văzut ca un profet.