facebook

Destinul morții lui Petru

Destinul morții lui Petru

de Diana Voica

Contrar tuturor așteptărilor, din difuzoare nu răsuna clasica melodie a circarilor. Circul nostru își pronunță autenticitatea de la metri depărtare, cu o variantă industrială a melodiei de la Vița de vie, “Ca un clovn”. O alegere puțin nepotrivită dacă mă întrebi pe mine, dar ținând cont că circul nostru și-a propus anul acesta o abordare mai misterioasă și mai cenușie, trebuie să recunosc că sunt versuri care atrag atenția.

Melodia mă intrigă și pășesc către intrare. Circul e în oraș astă-seară, doar pentru noi, iar cei 15 ani ai mei se simt fermecați. Momentul în care trec de panglica roșie și de banerul imens înscripționat cu mesajul “Bun venit printre circari!” e decisiv, iar buzele mele încep să se miște singure, o șoaptă mută și puțin stângace, fredonând melodia care testează realitatea. E ca o magie nespusă, un act total involuntar într-o viață în care încerc să controlez totul, o boxă veche și prăfuită care aproape îți implantează melodia în creier. Și fredonez – “Ca un clovn, ochii deschiși, veseli și triști, fără somn” – văd o mână de mașinuțe electrice conduse de copii amețiți spre un impact iminent.  Și pașii mei înaintează spre roller coasterul care coboară vertiginos spre pământ, amenințând câțiva adulți care în graba lor către adrenalină au avut curajul să îl călăreasca. “Ca un clovn, încerc să ascund nasul rotund, ca un om” – și mâna mea se alungește deja spre imensa vată de zahăr roz și spre popcornul cu unt și caramel. Clovnii, purtând zâmbete largi și haine pe care îmi place să le numesc haine curcubetizate, îmi dau târcoale cu animale blocate în corpuri de balon. Cățeluși și fluturi balonizați scârțâie dureros la naștere și încearcă de fiecare dată să scape din ghearele lacome ale copiilor care, în momentul în care pun mâna pe nou-născuți, încep a saliva pe urechile sau antenele lor. Aș salva și eu un cățel, dar recunosc că domnii clovni își vând prizonierii puțin cam scump pentru posibilitățile mele actuale.

E a treia și ultima zi de circ așa că nu mă grăbesc să mă arunc în ceșcuțele mișcătoare, în roller coasterul furios sau în fântânile răcoritoare. Mai am 5 lei din suma strânsă cu atâta greutate din donații părintești, prietenești și de la rudenii, așa că îmi doresc să îi cheltui cu bună știință. Îmi plimb mâna pe taraba cu pistoale cu apa și mă târguiesc cu mine însumi dacă ar trebui să încerc să țintesc pentru imensul urs plușat care este în joc. Sunt aproape să cedez când un chicot strident îmi atrage atenția la bolul cu apă și mere, unde dacă reușești să prinzi un măr cu dinții în timp ce capul tău e scufundat în apă primești un pachet de gume Grubidi-Grub – gume ce au puterea să dea naștere unor baloane inimaginabile – am înțeles că un băiat de 8 ani a reușit anul trecut chiar să depășească recordul național la baloane create din gume de mestecat, fix după ce a câștigat unul dintre pachetele puse în joc aici. Poate că ar trebui să fac o tură întreagă a parcului înainte să îmi epuizez toate depozitele. Pornesc spre o zonă mai din margine, chiar de lângă acvariu – nici nu arunc privirea, știu că intrarea e 15 lei, meduzele vor trebui să supraviețuiască până anul viitor – continui spre zona de mini golf – niciodată nu am înțeles bătrâneii cu băști care sunt atât de încântați de un joc atât de fad – trec pe lângă roller coaster, ceșcute, mașinuțe, ponei, nimic nou pentru mine și ajung într-un final la capătul circului, chiar lângă caruselul vechi care nu prea mai atrage public. Pare scos din funcțiune deoarece luminițele nu mai merg si niciun copil nu s-a aventurat aparent în seara asta în mreajele lui, dar încă își obligă căluții să alerge neîncetat unii după alții în aceeași bulă temporală. Melodia lui e ceva mai lentă decât era anul trecut și deși se simte voioșia versurilor, lentoarea instrumentală îi dă un ușor iz de melancolie. Mă găsesc blocat pentru câteva secunde, uitându-mă într-un punct fix, spre călușei și totuși spre nimic, privirea fiindu-mi încețoșată, dar eu fiind totuși conștient. Totul e o buclă neterminabilă.

 În orice caz, după câteva minute irosite inutil am reușit să înot înapoi la suprafață din marea de gânduri care mă disturbă uneori.

Așadar, 5 lei. Încerc să iau o decizie, timp în care zăresc o ultimă atracție – dacă aș putea să o numesc așa. Arată ca un chioșc semi-abandonat și e aflat la câțiva metri de carusel. Probabil e o veche tarabă de bilete, dar de ce ar fi adus-o cu circul dacă nu urmau să o folosească? În orice caz, am promis că văd tot parcul înainte să iau o decizie. Fac pași mari până ajung în dreptul ei și nu îmi ia prea mult ca să îmi dau seama că nu e un chioșc de bilete.

„Destinul Morții”

„Te crezi suficient de curajos ca să afli cum o să pășești în lumea morților? Fantome, schelete, demoni și diavoli te asteptă în partea celalaltă – spune-ne – ai curajul să afli când, unde sau cum o să calci în lumea lor? Oricât de îndrăzneț ai fi, ia aminte – odată decizia luată, pasul înapoi nu mai poate fi făcut. Și nu toate secretele Morții pot fi divulgate, așadar alege una dintre cele trei informații esențiale. Te așteptăm printre noi”

Trebuie să recunosc că mi-au captat atenția. Probabil o să fie o sperietură ieftină la final sau vreun mesaj tip răvaș de genul – moartea e o trecere lină către o viață infinită – dar e doar 3 lei și m-a făcut curios.

Așa că bag 3 lei în gura micului monstruleț demonic care e proiectat în așa fel încât să pară că îmi mănâncă banii. Simt un fel de ironie, circul ăsta chiar mănâncă bani la orice pas. Cu cei 3 lei introduși, luminile de pe cele trei manete principale se aprind și văd un scris mic, roșu și pictat astfel încât să pară a fi însângerat „Unde?” , „Când?”, „Cum?”

Așadar dacă am înțeles bine, ideea jocului e că eu plătesc 3 lei ca să aflu un detaliu legat de moartea mea. N-ar putea să fie mai prostesc decât atât, dar o să dezvolt polemica lor de dragul hranei monstrulețului. Dacă aș vrea să știu ceva legat de moartea mea, ce ar fi cel mai important? Unde? Ar fi folositor, poate aș putea să evit locul acela pentru totdeauna și așa o să trăiesc veșnic. Când? Aș putea să îmi iau timp pentru mine și să îmi organizez lucrurile exact cum ar trebui să fie, niciun lucru grăbit sau pe care să nu apuc să îl fac – dacă aș știi exact că moartea mea va veni abia la 102 ani. Cum? Aș putea să sar de pe toate stâncile periculoase, să fac parașutism, să le demonstrez tuturor prietenilor mei cât de curajos sunt  – ar deschide portița atâtor oportunități și teama de moarte legată de toate celelalte activități ar dispărea.

Disputa era complexă și toate cele trei voci din capul meu aveau dreptate, dar argumentele uneia dintre ele m-au intrigat într-un mod deosebit. Așa că am tras cu putere de maneta „Cum?”. Un mic șoc electric m-a ciupit când am atins pentru prima dată mașinăria și cu maneta îndreptată acum în jos, un hârșâit ciudat a început să se audă din ea. Timp de câteva secunde, luminițele mașinăriei au început să clipocească frenetic și apoi – *fffzzt* – ca sunetul emiterii unui bon fiscal – un bilet a ieșit dintr-o deschizătură a acesteia.

Trag biletul și luminile mașinăriei se opresc instant de parcă nu a fost niciodată în viață. Privesc biletul și mă aștept la un mesaj profund despre viață. Dar nu e nimic profund scris pe bilet. Doar un cuvânt scris cu litere de tipar: CANIBALISM.

Bag biletul în buzunar și plec cu pași grăbiți. Cum să nu, canibalism. 3 lei pentru canibalism. Dacă alerg, poate prind ultima tură cu roller coasterul. Mai am totuși 2 lei.

3 ani și multe amintiri mai târziu

Pun cutie peste cutie peste cutie.Toate lucrurile mele vechi date unor copii care o să încerce să uite că hainele astea au un trecut. Eu scap de ele și ei pot să poarte povestea cuiva mai norocos decât ei. Pare un troc cinstit. Încerc să sortez lucrurile cât de cât, să pară totuși că mi-a păsat îndeajuns încât să nu le dau toate materialele mele mâncate de molii. În timp ce împachetez o pereche albastră de pantaloni, din ei cade pe podea un bilet. Îl ridic și pe el scrie Petru. Pentru o secundă mă gândesc că e unul dintre biletele adresate mie care zburau pe la spatele profesorilor când eram în școala generală. Îl întorc, așteptându-mă să găsesc o injurie, ceva ofensator sau poate porecla mea principală din generală – Azil de nebuni – dar când întorc biletul, ceva în sistemul meu se blochează. Picioarele mi se înmoaie la câteva secunde dupa ce face conexiunile – de unde naiba a știut o mașinărie de circ că mă numesc Petru?

***

Tu crezi că eu sunt obsedat, dar asta e problema ta. Sunt încă rațional. Sunt sigur că avea mai multe nume principale de băieți -Andrei, Cristian, Petru, Paul – știi tu, cele mai comune – și le trimiteau aleatoriu pe bilete. În niciun caz o mașinărie de câțiva lei de la un circ dintr-un oraș mărginaș din țară nu avea cum să prezică faptul că eu, Petru, o să mor ca victimă a canibalismului. E ridicol. A nimerit numele, așa și ce? A fost doar o coincidență, de ce nu pricepi?

***

Am găsit un site care spune că oricine poate fi canibal fără să știe încă. Cum să fie posibil așa ceva? Cum să nu știi că ești canibal? E un lucru atât de bizar, de neomenesc, de dezlegat de conștient. Probabil sunt semne din copilărie – mă gândesc la copii cu probleme mintale, la părinți care au consumat droguri în timp ce purtau sarcina așa că bebelușii se nasc deja în sevraj, mă gândesc la schizofrenie, la psihopatii profunde. Dar sigur e ceva care să ridice semnale de alarmă de la început.

***

Mă sperie. Mă înțelegi? Mă sperie. Să mori ca victimă a canibalismului înseamnă că ești viu și ei te mănâncă. Mori mâncat de viu, tu înțelegi? O să mă țină în viață în timp ce se delectează cu carnea mea. O să taie din mine în timp ce eu îi privesc și o să mă dezmembreze în timp ce incerc să scap. Ar fi mai ușor să mă sinucid cât mai am ocazia. Nu pot să trec prin așa ceva.

***

Ce stupid să mă gândesc la sinucidere. Îmi e frică de moarte și soluția mea e să mă omor singur. Inteligent… trebuie să găsesc o soluție reală. Trebuie să încep să mă uit la detalii. Oamenii inteligenți supraviețuiesc.

***

Un posibil canibal. Cristina preferă mereu carnea în sânge.

Al doilea posibil canibal. Ofițerul Constantinescu a anunțat astăzi că sunt anumite activități, ca de exemplu canibalismul, care nu sunt încă reglementate în legislația din țara noastră, așa că până când nu vor fi realizate legi clare, oamenii au o libertate mult prea largă decât ar trebui să fie permis atât legal, cât și moral.

Al treilea posibil canibal. În discuția teoretică de la seminarul de filosofie, Corina a susținut ideea că fiecare om ar trebui să aibă libertatea de a face orice iși dorește pentru că orice îngrădire poate fi considerată o încălcare a drepturilor sale personale.

***

-Știu cu ce te ocupi și știu că nu ai incredere în nou-veniți. Știu ce sunteți. Îl cunosc pe cel care a creat acest site. El iți va da acceptul. Livrează-mi astăzi.

***

Trebuie să iți cunoști inamicul ca să poți să duci o luptă egală.

Pe masă e pachetul ce mi-a fost livrat și mirosul din bucătăria mea e exact același ca atunci când mă întorc de la măcelăria Purcelușul.

Deschid pachetul și arată absolut normal. Nici măcar nu ți-ai da seama. Nu știu de la cine provine carnea. Nu îmi pasă. E vorba de supraviețuire.

Preîncălzesc cuptorul la 150 C.

40 de minute mai târziu, verdictul meu e simplu – are același gust ca porcul. Simt că experiența a fost un eșec.

***

Îmi smulg firele de păr cu putere. A devenit un tic.

***

„A trecut și noaptea grea
Da da da
Eu dezgrop pe cineva
Da da da
Mortul nu-i vechi îngropat
Și trebuie descărnat

….

Cu toporu’ tai piciorul
Cu-n cuțit dau carnea jos de pe os

Merg acasă fericit”

-Ada Milea, “Femurul”

***

Am agățat-o cu picioarele în sus în hambarul părinților mei decedați.

-Petru?

Nu răspund.

Se uita la mine și simt că îi e greu să fie coerentă din cauza sângelui care i se scurge din tot corpul în cap. Probabil e amețită.

-Petru, ce se întâmplă? Petru, nu e amuzant, te rog, lasă-mă jos. Nu mă simt bine, te rog. Petru?

Nu răspund. Nu-mi place să interacționez cu ei. Mi se face scârbă. Oricare dintre ei ar putea să fie ucigașul meu. Trebuie să îi iau pe rând.

Văd cum sângele ei se grăbește să călătorească spre creier pentru că e deja atât de roșie la față. Aproape pot să simt sângele pulsându-i la doar un metru depărtare de mine. Nu mai e în stare să vorbească – bolborosește. Nu cred că mă mai vede clar. Probabil o să înceteze să respire în curând – poziția face ca organele ei interne să pună presiune pe plămâni. O să o mai las o perioadă agățată.

Când sunt convins că nu mai este conștientă, îmi găsesc puterea să vorbesc.

-Ei bine, Corina, nu ai vrea să îmi îngrădești libertatea.

Merg să pregătesc grătarul. Poate aflu ceva nou de data asta.

***

Mă întreb de ce eu în particular am fost ales să fiu o viitoare victimă a canibalismului. M-am pus deja în pielea unui posibil canibal, nu înțeleg de ce ai alege o victimă anume. Pentru mine toți sunt la fel. Pot înțelege tentația, dar nu și preferinta.

Oare e ceva legat de mine? Oare eu sunt special pentru ei? Poate am privit asta dintr-un unghi greșit.

***

Trebuie să o faci. Haide. Haide. Vrei să vadă punctul tău slab și tu să nu îl știi?

E doar o bucată de carne. Nici nu trebuie să tai mult.

O parte din coapsă. Trebuie doar să știu dacă are ceva special. Dacă e diferită la gust. Nimic altceva.

Pun cuțitul pe propria-mi piele, simt răceala aliajului, dar nu aplic presiune. O să fie mai greu decât mă așteptam.

Îmi ridic piciorul pe masă ca un adevărat balerin, pun coapsa pe un blat de bucătărie și cuțitul ascuțit sprijinit pe partea interioară a acesteia. O tăietură directă, atât e nevoie. Doar puțin cât să aflu totul.

Îmi îndes în gură un prosop murdar de bucătărie. Simt gust de roșii și musc din prosop cât pot de tare. Îmi las toată greutatea pe cuțit.

Tâșnește peste tot. Mă stropește în față, iar maxilarul îmi e încleștat.

Nici măcar nu am tăiat-o de tot, așadar încă atârna de piciorul meu. Nu mă mișc, nici nu știu cum.

Sângele se scurge de pe blat pe podea și privirea îmi e ușor încețoșată. Îmi îndrept degetul spre coapsă și îl afund în sos. Îmi folosesc cealaltă mână ca să îmi descleștez maxilarul. Are același gust ca al celorlalți. Poate diferă doar gustul cărnii. Trebuie să mă concentrez. Iau un prosop de bucătărie si îl apăs pe rană. Durerea zvâcnește în tot corpul meu aproape mai mult decât la început și parcă aud sunetul cărnii sfârâind în tigaie.

Într-un final sângerarea se oprește, așa că mă pregătesc să tai până la capăt bucata de carne care atârnă clandestină de coapsa mea.

***

Când. Unde. Cum.

Sau pachetul de guma Grubidi-Grub.

***

Știri ora 20:00

Doamnelor și domnilor,

Bine v-am găsit la Jurnalul Orei 20:00!

Numele meu este Ruxandra Neagu și vă prezint știrile de astăzi.

Unul dintre cele mai șocante cazuri de deces din istoria acestei țări a avut loc în orasul Noricea.

Vă avertizăm că urmează imagini și descrieri cu un puternic impact emoțional.

Un tânăr în vârstă de 25 de ani a fost găsit mort aseară, în bucătăria casei lui, după ce un fermier a sunat la poliție spunând că a auzit niște țipete înăbușite venind din casa acestuia. La sosirea poliției, tânărul era deja decedat, iar cadavrul acestuia urma să reprezinte cea mai morbidă imagine a unei morți pe care politiștii au văzut-o vreodată. Cadavrul tânărului a fost descris ca fiind aproape ciopârțit, cu bucăți de carne lipsă la nivelul coapsei, bărbiei, umărului, antebrațului, tibiei și obrazului. Tăieturile par a fi fost făcute cât timp tânărul era încă în viață și sângerarea masivă l-a făcut în cele din urmă pe acesta să se stingă. Totuși, după cercetări preliminare, ceea ce la început părea a fi o crimă de o cruzime inimaginabilă, s-ar putea să fie de fapt sinuciderea unei minți bolnave. Un polițist de la fața locului a afirmat faptul că în gura tânărului au fost găsite bucăți de carne crudă însângerate, posibilele părți lipsă ale cadavrului, dar autoritățile locale nu vor să dea nicio declarație oficială până când profesioniștii nu iși vor oferi părerea avizată. În cazul în care afirmația se dovedește a fi adevărată, acesta ar fi primul caz de deces care are ca implicație barbaricul act de canibalism vreodată documentat în istoria țării noastre.

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *